Cum putem combina bijuteriile argintii cu cele aurii fără să dăm greș

Combinarea bijuteriilor

Bijuteriile sunt unele dintre accesoriile preferate ale femeilor, acestea fiind purtate încă din cele mai vechi timpuri sub formă de podoabe al căror rol era acela de a evidenția anumite trăsături naturale. Odată cu trecerea anilor, moda a evoluat și materialele din care accesoriile sunt confecționate au devenit din ce în ce mai variate. Astfel, poți găsi pe piață atât clasicele bijuterii din aur, argint sau platină, cât și produse din metale neprețioase, dar foarte rezistente precum oțel, inox sau cupru ori chiar din materiale textile, piele sau plastic. 

Dacă în trecut combinarea acestora în cadrul unei ținute putea fi făcută doar când materialul era similar, iar aurul alături de argint stârnea controverse, în prezent acest mix este în trend. Cu toate acestea, deși poate părea destul de simplu să creezi un design în care să unești cele mai populare metale prețioase, este recomandat să urmezi câteva reguli simple. Iată-le: 

Optează pentru bijuterii din aceeași categorie 

Probabil una dintre recomandările de bază de care ar trebui să ții cont atunci când iei în considerare combinarea bijuteriilor din aur cu cele din argint este să folosești același tip de produse. Concret, dacă vrei să porți un colier de argint cu un alt produs din aur, este indicat ca acesta să fie tot un lănțișor. În mod similar, purtarea mai multor brățări delicate din aceste două metale prețioase la aceeași mână poate fi chic. Încearcă, totuși, să optezi pentru unele cu zale fine și să nu exagerezi cu numărul lor. 

O altă variantă de a purta aurul și argintul în aceeași combinație este să folosești produse complementare. Spre exemplu, o brățară Pandora Reflexions se va potrivi de minune atât cu charmuri de culoare aurie, cât și argintie. În mod asemănător, poți încerca și modelele rose-gold, însă ai grijă să ai maximum două nuanțe într-o combinație. Sfatul se poate aplica deopotrivă și la coliere sau cercei. 

Caută modele similare 

În cazul în care nu ai în posesie bijuterii din aceeași categorie sau ai prefera, mai degrabă, să porți două accesorii diferite este recomandat ca modelul acestora să fie similar. Cerceii din argint în formă de frunze se vor potrivi cu o brățară de aur care are același model, iar un inel auriu cu perlă poate fi combinat excelent cu un colier auriu cu pandantiv asemănător. 

Evită să asortezi bijuteriile cu aceeași culoare a hainelor 

Probabil una dintre cele mai importante reguli pe care ar trebui să le respecți ca să nu dai greș este să eviți purtarea unor bijuterii în aceeași nuanță cu hainele. Dacă mergi la un eveniment și îți dorești să porți o ținută aurie sau argintie, este indicat să nu porți accesorii de aceeași culoare, deoarece rezultatul vizual nu va fi unul care să flateze. 

Pentru a obține un aer cât mai șic, în această situație, poți opta pentru un inel delicat care să fie în contrast cu nuanța aleasă. Spre exemplu, o rochie aurie se va potrivi cu un inel argintiu care să nu iasă foarte mult în evidență. 

Bijuterii

Alege întotdeauna clasicul dacă nu ești sigură

Dacă ți se pare că bijuteriile pe care le ai, fie ele din aur sau din argint, nu se potrivesc deloc unele cu celelalte, una dintre cele mai inspirate alegeri este să optezi pentru purtarea unui singur metal prețios sau a unei singure culori. Cu toate acestea, există câteva trucuri la care poți apela:

Alege-ți bijuteriile în funcție de celelalte accesorii

Ca să nu dai greș atunci când combini aurul și argintul, poți opta pentru asortarea lor cu alte accesorii. Un inel din argint va arăta bine cu o geantă gri, iar în același timp poți purta un colier auriu și o pălărie de culoarea untului. 

Creează un efect armonios 

O idee ingenioasă este să folosești bijuteriile în avantajul tău - acela de a atrage atenția acolo unde îți dorești, punându-ți în evidență atuurile. Învață cum poți să îți alegi cerceii în funcție de tunsoare sau ce bijuterii se potrivesc perfect cu un ceas strălucitor ori cu o pereche de ochelari de soare supradimensionați. 

Nu alătura două bijuterii din aur și argint complet diferite

Pentru a evita greșelile de stil, atunci când nu ești sigură că bijuteriile tale din aur și argint se pot combina în cadrul aceleiași ținute, încearcă să le porți la distanță una de cealaltă. Mai exact, acestea nu ar trebui să poată fi vizibile în același timp. Poartă cercei din aur cu inele sau brățări din argint, de exemplu, și nu ar trebui să fie probleme. 

Aurul și argintul sunt două metale prețioase care se pot combina ușor la o primă vedere, însă este nevoie să iei în considerare câteva reguli de bază pentru a nu da greș. Optează pentru bijuterii din categorii sau cu modele similare, care să nu atragă excesiv atenția și care să creeze un efect armonios. Dacă nu ești sigură că acestea se potrivesc, este indicat să optezi pentru varianta clasică, din combinații singulare atunci când vine vorba despre material.

Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare

-->